Acum 12 ani eram la începutul drumului cu visuri și speranțe mari.
Căutam finanțare pentru proiectele mele: unul dintre ele o fermă de cultivare ciuperci.
Da, știu, la asta nu vă așteptați, dar eu în toți anii ăștia am avut o groază de idei pe care le-am dus cumva până la un punct. Unele s-au concretizat, altele au rămas la stadiul de proiect.
Cum eram atunci?
Educat în antreprenoriat, dornic de reușită și cu speranțe mari.
Cum m-am pregătit?
Am scos manual scriptul fiecărei emisiuni Arena Leilor (TVR 2) și am făcut răspunsuri pentru întrebările pe care le puneau Leii.
Era modul meu de atunci prin care studiam #highticketclosing și îmi făceam un avatar.
Planul de afaceri
La asta excelam, făceam la vremea aceea consultanță și mă pricepeam. În emisiune nu se vede totul, dar filmarea a durat 2 ore. Marius Ghenea m-a bombardat cu întrebări tehnice dar nu a reușit să mă prindă descoperit.
Îi vizam pe el și pe Cristina Bâtlan. La vremea aceea ea voia să investească în mâncare sănătoasă, își exprimase intenția într-un interviu.
Eram al 3 -lea care intra în arenă, ceilalți au ieșit cu coada intre picioare, deși din punctul meu de vedere aveau afaceri bune.
Am primit 2 de DA, Cristina Bâtlan a făcut prima ofertă, Marius Ghenea a zis și el DA pentru implementare. Partea amuzantă, care nu s-a dat în emisiune, este că Cristina Bâtlan nu a agreat investiția în 2 și eu am ales să lucrez cu ea pentru ideea ei de prof of concept.
Am primit 2 lecții indirecte atunci:
1. Îmi era teamă, chiar frică, să mă vând și am văzut acolo că da, pot.
2. Foarte important, Marius Ghenea m-a întrebat de ce mă duc în zona de producție pentru că sunt foarte bun în consultanță; atunci eu credeam că trebuie să ies din consultanță și să mă îndrept către antreprenoriat!
Am vrut să demonstrez că pot să fac, nu doar să consult!
Am reușit să fac cu resurse limitate și cu educație antreprenorială primară, dar, cel mai important, am făcut toate acestea conștient, fără să fiu vreodată pe un val sau cineva să mă propulseze cumva.
În anul acela m-am simțit mic și slab, insignifiant… am avut atunci o întâlnire cu un client care m-a marcat.
I-am făcut o ofertă bună, i-am dat o soluție bună și el a ales să nu lucreze cu mine.
De ce ?
Pentru că eu nu avem ‘pedigree’
Al cui ești tu? A fost întrebarea lui.
Atunci m-am simțit mic și m-am blocat! Nu am fost ‘Alexandru’, am fost ‘Alex’ care a fost pus la colț.
12 ani m-am zbătut să îi arăt că sunt bun, dar Alex știa deja asta.
Acesta este unul dintre motivele pentru care astăzi de la mine puteți învăța! Pentru că eu mi-am clădit viața și cariera conștient, am crescut și am învățat să fiu azi ceea ce sunt!
Experiență și expertiză în 4 firme proprii din domeniile:
– servicii în domeniul securității și sănătății în muncă
– servicii în domeniul prevenirii și stingerii incendiilor
– evaluare în domeniul securității fizice
-instalare sisteme de securitate
– monitorizare și intervenție
– pază umană
– Horeca – restaurante și catering
Ce am greșit este că nu am avut un mentor precum Marius Ghenea sau Dragoș Anastasiu care sigur m-ar fi dus spre ceea ce sunt bun și pentru ce am vocație.
Din experință proprie și din dorința conștientă de a da Valoare antreprenorilor și de a crește odată cu ei, s-a născut: #SinergiaSuccesului
Lucrez cu oameni potriviți, cu mindseth axat pe dezvoltare și creștere intenționată!
Ești în categoria aceasta?
Vino în aventura #SinergiaSuccesului.